Compatibilitate Tigru-Cocoş dupa zodiacul chinezesc

Written By Nike ro on miercuri, 16 ianuarie 2013 | 09:32

Compatibilitate Tigru-Cocoş

Relaţii generale

Tigrul şi Cocoşul au mai multe caracteristici comune: sînt sociabili, plini de viaţă, expansivi. Personalităţile lor puternice vor conduce la dorinţa de a se impune unul în faţa altuia. In plus, fiind amîndoi sinceri, deschişi, excesele de francheţe au ca efect degradarea oricăror acorduri existente iniţial între ei.

In domeniul afacerilor, fiecare dintre ei poate cîştiga de pe urma colaborării lor. Tigrul învaţă de la Cocoş ce înseamnă munca metodică şi consecventă. Cocoşul are doar avantaje, datorită ideilor novatoare ale Tigrului şi a spiritului lui întreprinzător. Calităţile lor individuale pot fi complementare dar, pentru ca lucrul în echipă să dea roade, trebuie, înainte de toate, să se adapteze fiecare cu stilul celuilalt. Amîndoi sînt tentaţi să intre în competiţie, de aceea fiecare doreşte să preia conducerea echipei. Doar dacă sînt pregătiţi să-şi unească forţele pentru atingerea obiectivului ales, vor putea să fie eficienţi.
De obicei, însă, firile lor deosebite îi fac să intre în con­flict, subminîndu-le eforturile.



In dragoste şi căsnicie

Iniţial, între Tigru şi Cocoş poate apărea o puternică atracţie atît fizică, cît şi psihică. Fiecare este încîntat de puterea celuilalt şi de încrederea în forţele proprii. Pe de altă parte, amîndoi sînt foarte sociabili, foarte comunicativi. Dar perspectivele pe termen lung ale relaţiei lor nu sînt prea luminoase.
Cocoşul, un foarte bun organizator, i-ar putea da impresia, uneori, mult mai puţin disciplinatului Tigru că este excesiv de meticulos şi prea greu de mulţumit. în cazul în care el îşi exprimă deschis părerile, se va ajunge la schimburi urîte de cuvinte, deoarece Cocoşul nu suportă criticile.
La fel, firea impulsivă a Tigrului perturbă viaţa de rutină a Cocoşului. Acestuia din urmă îi place să ştie tot ce se întîmplă în jurul lui, ori aşa ceva nu este posibil cînd ai prin preajmă un Tigru.
Relaţiile dintre un Tigru şi un Cocoş sînt dificile în principal din cauza sincerităţii, hotărîrii şi încăpăţînării amîndurora. Pentru a reuşi să le întreţină, fiecare dintre ei va trebui să-1 accepte pe celălalt aşa cum este, să se împace cu ideea că au personalităţi diferite şi să-şi acorde unul altuia libertatea necesară pentru sferele lor individuale de interes.

Pereche nepotrivită; relaţii dificile

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu